Este numele unei carti minunate scrisa de Paul Bowles care mi-a amintit de ceaiul pe care l-am baut in Paris la un mic restaurant marocan unde am descoperit ceaiul verde cu menta; este singurul ceai pe care il beau cu zahar pentru ca asa se prepara si se serveste fierbinte in pahare speciale .

Iubesc ceaiul acesta pentru aroma unica si modul in care aceasta aroma imi ramane ancorata de alte amintiri.Poate credeti ca nu e nimic in comun intre ceremonia ceaiului in japonia si ceaiul baut de nomazi in desert. Si totusi …

Desertul este locul unde omul se confrunta cu el insusi si nomazii contempla desertul asa cum contempla timpul care trece in timp ce beau ceai : momente infinite in nisipul fierbinte.

Sosirea ceaiului in viata marocanilor a umplut un gol real ; infuziile de plante nu erau prea placute, vinul era interzis prin religie, cafeaua era prea scumpa si nu atat de cunoscuta. Ceaiul a ajuns din intamplare in Maroc , cand dupa razboiul din Crimea tarile slave au instaurat blocada pentru marfurila destinate pietelor englezesti. Porturile marocane, foarte aproape de Gibraltar au devenit puncte de tranzit ale ceaiurilor catre Anglia si apoi au devenit puncte importante ale comertului cu ceai.

Ceaiul a devenit o bautura populara in Maroc iar ceaiul cu menta indulcit cu zahar a devenit bautura nationala. In anii care au urmat , aceasta bautura a castigat nu numai Marocul ci si Sahara, Algeria si Tunisia unde turcii introdusesera cafeaua.

S-a nascut un ritual ce a corespuns unei nevoi reale, s-au creat obiceiuri, s-au adaptat obiecte si accesorii speciale. Incet - incet s-a pus in miscare un intreg ceremonial in care ceaiul oferit este semn al ospitalitatii, el se pregateste de catre capul familiei si

difera ca gust de la o familie la alta, in functie de cantitatea de zahar folosita si de menta verde folosita. Sunt diferite sortimente si recolte de menta asa cum sunt in Franta diferite sortimente de vinuri ; nu exista oras sau sat care sa nu aiba propria recolta si aroma specifica de menta.

Ceremonia ceaiului in Sahara este legata de ospitalitate, de contemplarea caravanelor care trec si de asteptare. A oferi ceai unor calatori tacuti si insetati este un gest de ”bine ai venit ” , chiar si pentru cei veniti cu rea-intentie , spun marocanii , aceasta expresie devenind o exemplificare a modului lor de viata. Daca pentru japonezi ceremonialul ceaiului este unul plin de cumintenie, liniste, armonie, pentru cei ce locuiesc in oaza ceremonialul se bazeaza pe cautarea echilibrului intr-un mediu ostil

prin cantece, proverbe sau povestiri ; ceremonialul propriu-zis consta in prepararea si oferirea a 3 pahare de ceai turnate din 3 ceainice diferite. Se toarna de la inaltime ca sa se formeze putina spuma, acest lucru fiind simbol al norocului. Primul pahar oferit poate fi fara menta, fara zahar, doar ceai; al doilea pahar este cu zahar si menta pentru aroma, iar al treilea este indulcit lejer si cu menta din belsug. E nevoie de un cos mare din lemn sau piele in care se tin ustensilele necesare, adica o tava mare, emailata,

ceainice, pahare, recipient pentru apa. Este vocea ceaiului care le dicteaza ceremonialul; acceptand ceaiul, ii acceptam pe cei din jurul nostru si ne acceptam si pe noi in cele mai dificile momente din viata.