Rusii au fost de la inceput devotati ceaiului. Putina lume stie ca ceaiul lor este tot un ceai care sosea din China pe uscat cu ajutorul camilelor. Pe masura ce pasiunea pentru ceai crestea in Rusia, randurile de camile care serpuiau de-a lungul Asiei cresteau. Calea ferata trans- siberiana a trimis camilele intr-o bine-meritata odihna, dar calatoria romantica supravietuieste in continuare de vreme ce amestecul de ceai negru chinezesc ramane cunoscut drept Caravana Ruseasca.

Ceaiul a devenit in Rusia la fel de prezent ca si vodca. Rusii beau ceai in orice moment al zilei si toate familiile rusesti au in casa un samovar. Multi cred ca samovarul este folosit pentru a prepara ceaiul, dar de fapt el foloseste doar la fierberea apei.Datorita constructiei complicate a samovarului apa scoate sunete ciudate pana sa ajunga sa fiarba asa ca rusii spun ca ea canta, bolboroseste si suiera ca vantul in Siberia cea friguroasa . Samovarul este un simbol al ospitalitatii rusesti si a devenit un adevarat mod de viata in timpul tarinei Elisabeta prin modelele elegante care se vand si astazi la licitatii contra unor sume uriase.

Apa este fiarta in samovar si turnata intr-un ceainic plin cu ceai foarte tare. Ceaiul se toarna in pahare care au un suport matalic; se bea fara lapte si exista obiceiul de a se tine intre dinti o bucatica de zahar; ceaiul se impregneaza in trecere cu zahar sau se adauga miere sau dulceata din fructe.

Odata cu trecerea timpului s-au stabilit reguli in servitul ceaiului : stapana casei era cea care pastra ceaiul intr-o cutie inchisa cu cheia si tot ea sau fiica cea mai mare erau cele care serveau ceaiul fierbinte musafirilor sau membrilor familiei.

Rivalul ceaiului a ramas vodca, dar cu toate acestea ceaiul si samovarul sunt elementele care aduna familia indiferent de varsta si indiferent daca sunt saraci sau bogati.

Tolstoi, Puskin, Cehov, Dostoievski au descris scene in jurul samovarului in cartile lor, facand cunoscuta lumii dependenta rusilor de ceai si de samovar.

Este numele unei carti minunate scrisa de Paul Bowles care mi-a amintit de ceaiul pe care l-am baut in Paris la un mic restaurant marocan unde am descoperit ceaiul verde cu menta; este singurul ceai pe care il beau cu zahar pentru ca asa se prepara si se serveste fierbinte in pahare speciale .

Iubesc ceaiul acesta pentru aroma unica si modul in care aceasta aroma imi ramane ancorata de alte amintiri.Poate credeti ca nu e nimic in comun intre ceremonia ceaiului in japonia si ceaiul baut de nomazi in desert. Si totusi …

Desertul este locul unde omul se confrunta cu el insusi si nomazii contempla desertul asa cum contempla timpul care trece in timp ce beau ceai : momente infinite in nisipul fierbinte.

Sosirea ceaiului in viata marocanilor a umplut un gol real ; infuziile de plante nu erau prea placute, vinul era interzis prin religie, cafeaua era prea scumpa si nu atat de cunoscuta. Ceaiul a ajuns din intamplare in Maroc , cand dupa razboiul din Crimea tarile slave au instaurat blocada pentru marfurila destinate pietelor englezesti. Porturile marocane, foarte aproape de Gibraltar au devenit puncte de tranzit ale ceaiurilor catre Anglia si apoi au devenit puncte importante ale comertului cu ceai.

Ceaiul a devenit o bautura populara in Maroc iar ceaiul cu menta indulcit cu zahar a devenit bautura nationala. In anii care au urmat , aceasta bautura a castigat nu numai Marocul ci si Sahara, Algeria si Tunisia unde turcii introdusesera cafeaua.

S-a nascut un ritual ce a corespuns unei nevoi reale, s-au creat obiceiuri, s-au adaptat obiecte si accesorii speciale. Incet - incet s-a pus in miscare un intreg ceremonial in care ceaiul oferit este semn al ospitalitatii, el se pregateste de catre capul familiei si

difera ca gust de la o familie la alta, in functie de cantitatea de zahar folosita si de menta verde folosita. Sunt diferite sortimente si recolte de menta asa cum sunt in Franta diferite sortimente de vinuri ; nu exista oras sau sat care sa nu aiba propria recolta si aroma specifica de menta.

Ceremonia ceaiului in Sahara este legata de ospitalitate, de contemplarea caravanelor care trec si de asteptare. A oferi ceai unor calatori tacuti si insetati este un gest de ”bine ai venit ” , chiar si pentru cei veniti cu rea-intentie , spun marocanii , aceasta expresie devenind o exemplificare a modului lor de viata. Daca pentru japonezi ceremonialul ceaiului este unul plin de cumintenie, liniste, armonie, pentru cei ce locuiesc in oaza ceremonialul se bazeaza pe cautarea echilibrului intr-un mediu ostil

prin cantece, proverbe sau povestiri ; ceremonialul propriu-zis consta in prepararea si oferirea a 3 pahare de ceai turnate din 3 ceainice diferite. Se toarna de la inaltime ca sa se formeze putina spuma, acest lucru fiind simbol al norocului. Primul pahar oferit poate fi fara menta, fara zahar, doar ceai; al doilea pahar este cu zahar si menta pentru aroma, iar al treilea este indulcit lejer si cu menta din belsug. E nevoie de un cos mare din lemn sau piele in care se tin ustensilele necesare, adica o tava mare, emailata,

ceainice, pahare, recipient pentru apa. Este vocea ceaiului care le dicteaza ceremonialul; acceptand ceaiul, ii acceptam pe cei din jurul nostru si ne acceptam si pe noi in cele mai dificile momente din viata.

MARAIS - ar putea fi cea mai fascinanta zona a Parisului; candva o zona mlastinoasa , dupa cum sugereaza si numele

(marais inseamna mlastina) , cartierul acesta a devenit important in secolul XIV, pentru ca se afla in apropiere de Luvru.

perioada de glorie a fost in secolul XVII cand a devenit cartierul claselor bogate; multe din conace au fost renovate si au devenit hoteluri , muzee… va propun o mica plimbare in acest cartier pentru a putea intra in salonul de ceai ” Mariage Fréres ” .

Etajere din lemn, cutii pictate pentru ceai, arome condimentate sau fructate, o ambianta de muzeu al ceaiului si in acelasi timp o ambianta boema, chic si primitoare. Plante mari, verzi , separa msele si competeaza aceasta atmosfera coloniala, aducand exotismul pe care il cautam cand intram aici si vrem sa alegem un ceai. Marmura, picturi venetiene,

un sarm discret printre care se plimba chelnerii cu manusi albe si cu tavi pline de portelanuri pretioase si care te fac sa uiti de secolul in care traim. Putem gusta patiserie, dulceata pe baza de ceai sau chiar putem manca unul dintre felurile de mancare cu care s-ar mandri orice maestru bucatar : rata cu ceai fumé din formosa ; escalop de somon cu ceai verde Matcha; pui aromatizat cu ceai din condimente dulci ; spuma din ceai verde Matcha…

Bineinteles ca toate acestea se intampla datorita ceaiului. Sortimente unice aduse din cele mai renumite plantatii au o singura si importanta calitate : te scot din absurdul vietii cotidiene si iti aduc armonia, chiar daca este pret de o clipa…

Dintre cele 500 sortimente ceai, ceiurile Darjeeling reprezinta in lumea ceaiurilor ceea ce reprezinta sampania in lumea vinurilor franceze. O mica vale din India a dat numele sau acestui ceai devenit celebru in lume. Plantatiile din Darjeeling sunt situate intre 1000-2500 metri altitudine , pe versantul sudic al lantului Himalaya.

Aceasta altitudine inalta, o temperatura proaspata, un climat umid, un sol exceptional, au dat frunzelor de ceai Darjeeling un gust delicat , o savoare ca si de muscat , migdala, fructe coapte, o aroma si un buchet de exceptie.

Nu ramane decat sa vreti sa decoperiti lumea plina de mister si magie a ceaiurilor…

In calatoriile sale in China, Marco Polo a remarcat o ceramica fina si translucida , necunoscuta in Europa. I-a dat numele “porcellana” , numele unei scoici sidefii, stralucitoare, pentru ca , la inceput a crezut ca aceasta scoica sta la baza fabricarii acelui material minunat. In Europa, saloanele erau dominate de ceai,cafea, ciocolata fierbinte; nevoia de exotism combinata cu placerea gustului a facut ca aceste bauturi sa fie servite in cesti, ceainice, cafetiere facute dintr-un material mai rafinat :portelanul. Secole de-a randul,secretul portelanului chinezesc nu a fost descoperit, asa incat, capetele incoronate ale Europei si-au disputat monopolul importului acestor minunate obiecte. In Renastere, alchimistii in cautarea “pietrei filozofale”au descoperit secretul fabricarii portelanului , descoperind elementul principal : caolinul- o argila speciala.

Deseori considerate adevarate opere de arta, ceainicele reflecta in cele din urma starea de spirit a persoanei care bea ceai; deci, trebuie sa le acordam importanta cuvenita.

- Pentru ceaiurile delicate,verzi sau negre se pot utiliza ceainice din portelan, faianta sau sticla; cu atat mai mult daca bem un ceai care se desface ca un buchet de flori, el trebuie sa se vada, adaugand astfel placerii gustului o placere a

privitului;

- ceainicele din fonta sunt sinonime a 8 secole de traditie japoneza; ele sunt obiecte nobile,pe care le putem oferi domnilor, pentru ca materialul solid este un simbol al autoritatii si puterii; ele conserva perfect caldura iar interiorul fiind emailat e perfect pentru orice sortiment de ceai;

- pentru ceaiurile bogate in tanin sau cele fume, ceainicele cele mai potrivite sunt cele facute din argila arsa sau din materiale cum este argintul.

Arta franceza a ceaiului, unica in lume, sinonima cu eleganta, rigoare, calitate a inventat un ceremonial fastuos, scump, in care ceainicele sunt din portelan de Limoges sau argint, o lume pierduta si regasita in saloane pentru ceai, de fapt in secolul 19 singurele saloane pe care o femeie le putea frecventa fara a-si pune in pericol reputatia. In secolul 20, Parisul s-a umplut de aceste saloane de ceai, in timp devenind mult mai accesibile, astfel devenind loc de intalnire pentru poetii sau artistii in cautarea muzei. Producatorii francezi propun astazi celor pasionati , cele mai vaste si noi arome de ceai, amestecurile cele mai surprinzatoare si rafinate din lume. Aceasta <Arta Franceza a Ceaiului> se exporta si in lume, fiind cautata cu aceeasi frenezie ca si champagnia sau haute-couture. Nu ne miram ca una din gentile de voiaj ale casei Vuitton cuprinde in interior ceainic, cesti, un termos pentru apa… si nu ne miram cand un membru al Casei Regale din Anglia este surprins intr-un magazin de ceaiuri din Paris sau ca magazine cu ceaiuri franceze din Tokyo sunt in permanenta asaltate de cumparatori…

Un altfel de eveniment mi-am propus pentru luna martie, o luna in care femeile si primavara au fost sarbatorite; acest eveniment a fost prezentarea ceremonialului ceaiului de catre doamna Kazuko Diaconu, presedinta fundatiei Nipponica Romania si o degustare de ciocolata frantuzeasca.

Emotia si zambetele invitatelor m-au facut sa cred ca le-a placut ce au vazut si as vrea sa povestesc despre acest ceremonial si chiar sa-l refacem pentru doritori in lunile care urmeaza.